,,ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal dintre cei mai straşnici, pe care aleargă cu voie-bună, şi-l bate cu biciul, şi-l struneşte cu tot dinadinsu, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ie auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului…”. Ion Creanga – Amintiri din Copilarie)
Asa era si in vremea copilariei mele...si tare as vrea sa se adune iar gasga cea vesela..macar pentru o clipa in acelasi loc..multi ne-am casatorit ,avem copii..altii inca mai copilaresc,dar revederile sunt mereu frumoase.
