uneori simti ca esti coplesit de probleme,alteori de iubire.....si poate ca sin cand in cand de ura.asa e legea firii...nu poti fi mereu binedispus.Cel mai important e sa fii mereu tu,sa fii sincer cu tine....sa stii ce vrei de la viata,pe scurt sa-ti cunosti limitele si idealurile,ca apoi sa poti astepta si din partea celor apropiati tie anumite lucruri.Nu poti primi nimic fara a da ceva in schimb,mai ales in zilele noastre cand orice serviciu are un contraserviciu.Viata unora dintre noi e mereu un compromis(nu e cazul meu) si mereu trebuie sa stangem din dinti pana la mai bine,cu gandul ca atunci cand vei fi bine pus in locuri de seama,nu vei ajuta pe nimeni.

oamenii se iubesc atat timp cat sunt impreuna,dupa care se uita.Unii se mai intalnesc din cand in cand,amintindu-si de clipele minunate petrecute impreuna.Pentru a retrai fericirea acestora,au inventat amintirea.

Am incercat sa ajung acasa,in locurile mele natale,dar e greu sa sistrugi uneoari tihna unui loc ce de vine cu trecerea timpului tainic.Vechimea lui ridica in jur o mantie plutitoare,un cerc,un hotar amagitor.E greu sa opresti invechirea zidurilor.ele se macina ca noi...fărîmă cu fărîmă.picatura cu picatura.

Noaptea a ajuns demult,demult..luna a inceput sa lumineze pasii nostri prin mantia ierbii,scaldandu-si apoi oasele pe mai departe.Orele nu au masura,si chiar daca ar avea ar fi alta.Ecouri adanci in stare sa cuprinda intinderea mi se ivesc in gand.....ma ingrozesc si mi-e teama..am ramas singura pe mapamond!!!!!!!!!!!!!

Am plecar,iar in urma a ramas doar murmurul satului pe cararea batatorita de vant si de ploi.Im aer pluteste aievea parfumul copt al florilor de mar.Pasii imi aluneca in odihna amurgului.Zidurile de caldura se macina in trepte spre inalt............nu mai sunt singura......sunt impreuna cu privirea ta,calatorind prin anotimpuri inte lacrimi si speranta in popasul privirii.

Privesc in ochii tai reci ..in afara de indiferenta nu vad nimic...ma ascund dupa sentimentele mele.De fapt nici nu mai stiu ce sa simt ptr tine maine,dar stiu ce simt acum..simt o flacara firava a iubirii ce mai are nevoie de o suflare sa se aprinda de tot...sau sa se stinga.Totusi iubirea e mare!

Crampeie de viata rostogolindu-se in puterea secundei fugare imi trec prin minte.Vuietul timpului a ramas agatat de de stanca inalta ce priveste semeata si masoara continuu venirea si plecarea anotimpurilor.........

Imi atintesc privirea asupra hartiei albe,in chip de scuza.......dupa ore de căutare mi-am luat totusi avantul sa mai adaug cateva randuri......recitesc si mi se pare ca am scris o impietate.......Aud dangat de clopotel si as vrea sa cred ca am un destin innoit de libertate.Deschid poeni astrale,totul se mişcă.doar lacul din preajma sta nemiscat pentru ca imaginile sa se astearna una cate una in oglindă lui.O linişte la ora amurgului se asterne si parca prevesteste inca o noapte alba...........